Middlesex

Scrisă de Jeffrey Eugenides. Autorul este american, deşi are anumite descendenţe greceşti, de care probabil s-a folosit în construirea poveştii. Romanul este catalogat ca făcând parte din sfera realistă, sau realismul “magic” şi tratează tema hermafrodismului. Pentru cine nu ştie, hermafrodit defineşte acea persoană care posedă amebele sexe(găsit şi sub denumirea de sex ambiguu). Cartea câştiga premiul Pulitzer în anul 2003.

Îmi este foarte greu să încerc un rezumat, pentru că acţiunea se întinde de-a lungul a trei generaţii, şi dacă aş vrea să adun în câteva propoziţii totul, n-aş putea, gasind destule detalii importante în drum. Totul începe în anul 1922, când fraţii Lefty şi Desdemona fug din Smyrna(războiul greco-turc), în America. În timpul călătoriei pe vapor îşi dau seama de iubirea mai mult decât frăţească ce şi-o poartă, ca apoi să decidă o căsătorie rapidă. De aici, relaţiile ce se crează între personaje sunt atât de simple, dar în acelaşi timp atât de greu de explicat, încât un citat este mai elocvent decât 1000 de cuvinte.

Ceea ce mi s-a părut interesant: denumirile pe care autorul le-a atribuit anumitor figuri. Spre exemplu, numele fratelui personajului principal este Capitolul 11, care, în textul original avea semnificaţia unei forme de faliment în legislaţia economică americană. Adolescenta de care se îndrăgosteşte mai târziu poartă pseudonimul de Obiectul Obscur. Alt lucru care dă o impresie plăcută este naratorul la persoana I, care povesteşte întâmplări petrecute cu mulţi ani înainte ca el să se fi născut măcar, însă atât de detaliate şi precise, încât îţi dă impresia de narator omniscient. Personal, mi-a plăcut foarte mult. De la stilul ironic de a povesti anumite circumstanţe, până la modul de a lega trecutul cu prezentul.

Citate:

“Deci să recapitulăm: Sourmelina Zizmo nu era numai verioşoara bunicilor mei. Era şi bunica mea. Tatăl meu era nepotul propriei sale mame şi propriului său tată. Pe lângă faptul că-mi erau bunici, Desdemona şi Lefty îmi erau şi unchi şi mătuşă. Părinţii mei aveau să-mi fie veri de-ai doilea, iar Capitolul Unsprezece avea să-mi fie văr de-al treilea şi frate.”

“Traversând oceanul, mimase o poveste de dragoste, dăduse ocol punţii unui vas şi făcuse dragoste într-o barcă de salvare. I se tăiară codiţele. Luă un tren spre Detroit şi se mută într-o casă pe strada Hurlbut; consultă cărţi de vise şi deschise o bodegă subterană; primi o slujbă la Templul Nr. 1…Si apoi gena se mută din nou, în alte corpuri…Se înrolă la Tinerii Cercetaşi şi îşi dădu unghiile cu ojă roşie; cântă “Begin the Beguine” la geamul din spatele casei; se duse la război şi rămase acasă, privind buletine de ştiri; dădu un examen de admitere; poză ca în revistele de cinema; primi o condamnare la moarte şi făcu un târg cu Sfântul Hristofor; se întâlni cu un viitor preot şi rupse o logodnă; se văzu salvată de un scaun de botman…înaintând mereu, grăbindu-se, acum au mai rămas de parcurs doar câteva curbe, Annapolis şi un vânător de submarine…pâna când zeii biologiei îşi dădură seama că ăsta era momentul, asta aşteptaseră atâta timp şi, pe când o lingură se legăna şi o yia yia se îngrijora, mi se hotăta şi mie destinul…”

“Aşa trăiesc oamenii, spunând poveşti. Care e primul lucru pe care-l zice un copil când învaţă să vorbească? “Spune-mi o poveste!”. În felul ăsta înţelegem cine suntem, de unde venim. Poveştile sunt totul.”